Noi nu putem fi ca Plahotniuc

Radu Marian
5 min readJul 29, 2019

--

Foto: Doru Dumitru, EPA

„De ce încă nu-s toți la dubă?” „De ce încă nu-i dați afară pe toți procurorii și judecătorii?” „De ce bandiții încă sunt în libertate?”. Sunt genul de întrebări pe care mulți oamenii mi le-au adresat în ultima vreme. La corul acestora s-au alăturat câțiva jurnaliști, influenceri, istorici și mai mulți lideri de opinie care pledează pentru măsuri periculoase de epurare imediată a tuturor procurorilor și judecătorilor!

Eu înțeleg durerea și teroarea prin care au trecut oamenii în timpul regimului oligarhic; îi înțeleg pe cei care au fost presați și șantajați în timpul fostei guvernări; înțeleg dorința oamenilor de a avea o viață mai bună după decenii de așteptare; înțeleg setea oamenilor pentru dreptate, pentru justiție, pentru pedepsirea imediată a tuturor celor care au comis fărădelegi! Dar…

Noi nu putem fi ca Plahotniuc!

Noi nu putem sfida legea sau să o schimbăm după bunul nostru plac; noi nu putem să ne subjugăm justiția la fel cum au făcut-o Plahotniuc și alți pseudo-politicienii în ultimii 30 de ani, noi nu putem să ignorăm lecțiile istoriei și nu putem renunța la ideea de a construi o justiție realmente independentă!

E clar că procuratura și sistemul judecătoresc sunt putrede și trebuie reformate din temelii! După ce Harunjen a demisionat datorită presiunii societății, săptămâna asta avem o șansă unică să numim un procuror general interimar independent și să votăm extinderea Consiliului Superior al Procurorilor, care să numească un procuror general permanent integru! Tot acum șansa să numim în funcție un șef independent la CNA! Aceste funcții cheie vor oferi primul semnal serios întregului sistem și vor putea pune piatra de temelie pentru curățarea organelor de justiție, ca până la sfârșitul anului să avem instituții de drept cel puțin parțial de mercenari! Între timp, în august vom avea mai mult timp să pregătim evaluarea judecătorilor, în special la Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție. O dată ce aceste lucruri se vor întâmpla, vor putea apărea în sfârșit și primele dosare de rezonanță.

Dar Parlamentul sau Guvernul nu poate să dea acum afară toți judecătorii și procurorii; Parlamentul și Guvernul nu pot aresta, sau condamna. Și la fel noi, deputații, nu putem să schimbăm legea care să ne permită să facem tot ce vrem noi. Legile pe care le scriem trebuie să fie bune și relevante pentru mulți ani înainte, nu doar pentru guvernarea asta; astfel încât peste 10–15 ani, cei care vin la putere să nu abuzeze de ele! Dacă facem așa cum sugerează unii liderii de opinie, riscăm să ne trezim peste 10 ani cu un alt oligarh și mai periculos ca Plahotniuc, care va câștiga puterea, va declara statul „capturat” și se va folosi de legea care o scriem noi azi ca să-i aresteze pe toți într-o noapte și să introducă tiranie în țara asta. O tiranie atât de eficientă încât regimul lui Plahotniuc o să ni se pară Disneyland! Este inacceptabil să acționăm după instinctul momentului și este exclus să creăm precedente periculoase. Vom acționa doar având în față viziunea și consecințele pe termen lung.

Și încă ceva, suntem chiar atât de naivi încât să credem că sistemul poate ceda într-o lună? România a trebuit să aștepte 10 ani până să apară Laura Codruța Kovesi, până să apară primele dosare de rezonanță. Noi nu avem acest timp la dispoziție, dar trebuie să ne mișcăm prudent și legal. Din fericire, așa cum am zis și mai sus, sunt sigur că lucrurile o să evolueze la noi mult mai rapid, poate chiar câteva luni până să vedem câteva rezultate palpabile! Ca să înțelegi în ce situație suntem acum, imaginați-vă o casă în care s-a făcut murdărie ani la rând și acum am venit noi să scoatem gunoiul din casă. Din păcate, scoaterea acestor mormane de mizerie va dura un pic mai mult decât o lună.

Este extrem de tentant, fiind la putere, să schimbi legea urmând instinctele emoționale proprii și ale cetățenilor din jur care au suferit atât de mult în ultimii ani! Dar trebuie să dăm dovadă de sânge rece! Orice abuz pe care îl comitem acum se va întoarce împotriva noastră. Imaginați-vă că Parlamentul îi dă afară acum pe toți procurorii și judecătorii — eu vă garantez ca în 2 ani, toți acești judecători și procurori vor merge la CEDO, își vor câștiga dosarele, se vor întoarce în sistem (așa cum s-a întâmplat în Serbia) și atunci o să ne întoarcem fix de unde am pornit.

Cei care au furat și au încălcat legea vor fi trași la răspundere, să fie clar! Dar pentru asta e nevoie de o justiție independentă și integră, nu o justiție a noastră, nu o justiție a lor, ci o justiție independentă!

Haideți să ne păstrăm calmul, răbdarea și încrederea. Eu nu dețin adevărul absolut și nu pretind să am perfectă dreptate, dar ăsta este modul în care eu și colegii mei vedem reformarea justiției!

Despre concursul organizat de Parlament pentru cei doi judecători constituționali

Este clar după mine că cele două candidaturi nu sunt reușite, însă luați aminte că decizia finală va aparține Parlamentului, nu comisiei care a organizat concursul! În general cred că ideea de a organiza un concurs evaluat de deputați PD și în general de deputați afiliați politici din start nu duce la nimic bun. Desigur, ne-a întristat și faptul că prea puțini oameni competenți și integri din societatea civilă au candidat la acest concurs și la alte funcții pe care le-am anunțat în ultima perioadă. Ne-am așteptat, sincer, la mai multă implicare din partea unora.

Despre măsurile anunțate de Ministerul Finanțelor

Am fi vrut să avem mai mult timp pentru consultări, dar dacă nu reușim să votăm rectificarea bugetară, riscăm să ne adâncim și mai mult în probleme. Însă e clar că iresponsabilitatea criminală a fostei guvernări de a se avânta în cheltuieli electorale fără acoperire ne costă scump și ne-a pus la un moment dat față în față cu riscul de a nu putea plăti pensiile și salariile. Acum se activează în regim de pompieri și e nevoie de câteva decizii nepopulare pentru a reveni la normal! Să iei decizii nepopulare este mai important decât să iei decizii iresponsabile!

Fosta guvernare PD a ținut toată țara în atmosferă de campanie electorală timp de 4 ani și i-a făcut pe mulți să creadă că aici degrabă va fi ca în Monaco, dar totul a fost o farsă! Acum trebuie să revenim cu picioarele pe pământ și să o luăm de la capăt. O să fie mai bine (trebuie să fie, altfel nu avem de ales), dar e nevoie de un pic mai mult decât o lună pentru a îndrepta simțitor lucrurile!

P.S. — Recomand tuturor celor care optează pentru soluții radicale în justiție să citească cartea „Why Nations Fail” de Daron Acemoglu. Este o incursiune în istoria economică și politică a țărilor din ultimele secole, în special a greșelilor comise de cei care au crezut că știu foarte bine cum trebuie de administrat un stat. Haideți să învățăm din lecțiile istoriei, nu să le repetăm.

--

--

Radu Marian
Radu Marian

Written by Radu Marian

Member of the Parliament in the Republic of Moldova | Party of Action and Solidarity | Fascinated by Public Policy, Economics and International Development.

No responses yet